1:45

Era două noaptea… Ca de obicei. Fusese obsedat de ceea ce numise la început coincidenţa. În fiecare noapte la aceeaşi oră…Se resemnase. Încercase să găsească o explicaţie. Apelase, cu lehamitea obişnuită la tehnologia de ultimă oră.
“Ai văzut? Ţi-am  spus noi că e singura soluţie” îi spuseseră satisfăcuţi specialiştii. Acceptase placid tot ce îi  propuseseră pentru rezolvare. Îl plimbaseră prin faţa a nenumarate ecrane, îl băgaseră prin canale şi tuburi de diverse marimi… Cu greu, dar suportase! Mai greu cu claustrofobia care îl chinuia de când era copil. Dar  trecuse  de toate. De data aceasta fusese un  pacient model. Umil… Şi ascultător… Îi promiseseră că îi scanează toată zona responsabilă cu visele, până la nivel  elementar, neuronal. Îi garantaseră că vor curăţa locul de toate imaginile de “atunci” şi o  vor “mobila” cu lucruri neutre. Prostiile obişnuite, cu zgomotul ploii pe un acoperiş de tablă, cu datul din  coadă al unui câine, cu răul de  munte… Tot tacâmul, ştiţi voi… Plus nişte sinapse dibaci aranjate şi va avea garanţia unor nopţi liniştite.  Din  cauza disperării de a rezolva, crezuse… În zadar, se dovedise foarte curând. Visele veneau, reveneau…şi  din  nou…şi iar…
Se  trezi. Transpirat tot, lac de apă… Şuviţele de păr, cărunte dar  încă bogate stăteau pe frunte ca după duş. Şi aceleaşi simptome. Dificultăţi de respiratie, dureri în piept şi în tâmple şi mai ales teama … Una stranie… Teama de a privi ceasul… Nu vroia să vadă iar că e două fără un sfert. Rămase pe  marginea patului un timp, încercând să-şi revină. Apoi… privi ceasul… era 1:55! Simţea că îi vine să strige… Să urle… Se abţinu ca întotdeauna. Litronix, roboţelul de care se ataşase ultimul timp veni imediat lângă el şi îşi oferi serviciile… Îi sintetiza imediat două din slabiciuni… un suc de grapefruit şi cerealele acelea expandate vechi de când lumea, de când “venise”… pufarin parcă! Le privea cu nepăsare acum… Îi era mult mai rău noaptea asta… Privea prin peretele  panoramic de sticlă… Îi aratau munţii pe care-i iubise atât… Sau era tot o imagine inregistrată…? Nu-i păsa acum! Stătea în fotoliu. Nemişcat. Lacrimi se prelingeau pe faţă şi se opreau în barba  neingrijita ultimul timp. Se gândea la vis… Visase din perioada” iniţială”. Era în capitala ţării… Şi venind, de nicăieri… doar îi garantaseră toţi  specialiştii că le-au şters… amintirile…în valuri…
În  capitală trăise pe vremea ultimului dictator pe care îl cunoscuse lumea. Nici acum nu se ştia de ce Consiliul Interplanetar îl tolerase. Istoria are ciudăţeniile ei. Fusese o perioadă grea…dura! Dar şi frumoasă! Un amestec incredibil de abject şi sublim.
Regimul conducea  totul cu  mână de fier. Fiecare mişcare, fiecare gest era urmărit, monitorizat. Din pereţi, din aer, de peste tot erai pandit, erai supravegheat. Dacă scriai se ştia până şi maşina de scris de care te-ai folosit. Telefoanele erau ascultate. Erai luat de mic şi înregimentat. Educat, format în spiritul ascultării şi dragostei faţă de El Presidente. Nu existau alternative. Erai al lor sau erai îndepartat pe nişte alte planete unde erai pus la muncă pentru a le coloniza sau erai izolat.
Tehnologia era voit ţinută la un nivel rudimentar. Cunoaşterea ar fi fost o pacoste pentru regim. Un om informat ar fi  fost mai greu  de ţinut în lesă.
LUI îi plăcuse să înveţe… Învăţase repede, uşor! Oamenii din jur îl priveau cu admiraţie şi uneori cu invidie. Spuneau că are “cap de ministru”.  Probabil că se legau mai mult de mărimea peste medie a cutiei craniene. Se pregătise într-un domeniu de vârf. Se îndrăgostise… De Ea… Tot deşteaptă, ambiţioasă dar şi frumoasă! Se căsătoriseră de tineri, din timpul facultăţii. Nu era uşor! Universităţile erau pline de indivizi care pentru a parveni erau  gata să informeze autorităţile despre orice abatere de la linia oficială obligatorie. Ulterior, peste ani, vor acuza regimul că i-a obligat… Foarte rar… Erau nişte şobolani care încercau să profite.
Dictatorului îi displacea printre altele  tehnologia avansată. Îi era teamă totdeauna de ce nu putea să înţeleagă, să stăpânească cât de cât. Ca atare refuzase să achiziţioneze aparatura pentru control total al gândirii şi mai ales al afectivităţii. Fusese o binefacere pentru oamenii vremii. Putuseraă să gândească şi să iubească în taină. Şi mult. Şi asta îi ajuta să reziste. Iubirea.  Şi Gândul. Periculoase amândouă. Şi iubirea şi gândirea. Riscai oricând ca un mind-reader adus din alte ţări să te deconspire şi astfel să intri în atenţia organelor de represiune. Ce vremuri… Şi totuşi, în fotoliu, El zâmbea acum… Atunci iubise … Aveau doi copii… Erau fericiţi…
Rebeli, ca toţi tinerii s-au gândit la un moment dat să plece din  capitală. Aflaseră de o zonă ce părea atunci de poveste, edificată pe alte coordonate de timp şi spaţiu. Şefa lui le recomandase aşezarea. Pentru linişte, aer curat, puritate în toate. Nu le-a spus de star-gate, de lumi paralele… Au plecat. Au mai avut un copil. Dar… Timpul şi spaţiul se zguduiau, se fisurau. Cutremure temporale se ţineau lanţ!
La un moment dat au plecat toţi cinci la mare. Frumos ca întotdeauna. Briza, Soare, bronz, valurile… El a vrut să le arate  copiilor cum arăta o deltă… Ştia cum se ajunge la una foarte frumoasă. S-au dus toţi cinci. Au găsit un bărbat ciudat, cu barbă şi privire stranie. S-a oferit să-i plimbe pe ape. Să le arate zona. Ca la o comandă… De unde? Au acceptat toţi… Şi au pornit. Era o barcă veche, cu siguranţa mai în  vârstă decât stăpânul ei. Au ajuns în zone superbe, cu mii de lebede şi pelicani ce păreau că sunt reali şi vor veni să le ciugulească din palmă. Dar… El privea în jur şi se condamna pentru inconştienţă. Să fie cu familia întreagă într-o barcă şubredă în zone unde cât vezi cu ochii se întinde doar un  luciu de apă… Şi straniul barcagiu… Şi dacă barca cedează?
Gândurile l-au chinuit tot timpul plimbării! Când s-a terminat, dacă s-a terminat, a răsuflat uşurat… Dar lucrurile au luat-o la vale într-un torent de nestăvilit… Nu izbutea să se regăsească  decât rar şi fugitiv cu familia… Şi a înţeles în sfârşit ce vroia să prezinte un film vechi de două secole, Matrix. Şi-a spus că… Pe urmă au început visele…şi…
În fotoliu… El dormea. Se liniştise. Până noaptea viitoare când vor năvăli visele… Litronix se apropie de el… Se foi în jurul său mult timp. ”Faţa” lui liniară, colţuroasă părea uşor melancolică. Pe un display pe care îl avea în zona frunţii… (El râdea şi îi spunea, ”mai Litronix nu ai nimic în cap”) se vedea un text :
“ Către Consiliul General,
Experimentul pare iremediabil ratat. Implementarea Creaturii din Galaxia 17 pare imposibilă! Rog dispuneţi în consecinţă. Propun retrimiterea în holospaţiu!”
Mai stătu puţin, parcă pe gânduri şi se auzi un glas blând chiar dacă uşor metalic: ”Poate dormi măcar până dimineaţa… Ciudatule… Şi dacă dormi, o să caut prin fişiere…o să pun pe tv ca şi cum ar fi în program filmul ăla care te fascineaza (dacă ai ştii că e făcut acum 150 de ani…), cu englezul care spune…Zorba! TEACH ME DANCE !”

PROBABIL, MAITRE…!

Exista o singura placere,aceea de a fi viu,tot restul e mizerie.

(Cel care a scris aceasta fraza s-a sinucis.

Se chema  Cesare Pavese.)

OCTAVIAN PALER

N-am cantat niciodata pentru Tata…!

Post-ul de mai devreme imi declanseaza amintiri…Titlul e al unui film american.
Intuiti care era ideea! Sa-i recunosti parintelui tau cat timp e in viata, “meritele”, sacrificiile si orice a facut pentru tine!

Pentru parintii mei ar trebui sa cant mii de melodii,de imnuri…Pentru moment ma multumesc sa recit cu Mama,atunci cand ne vedem la 2-3 luni..:
“Ca am fost,ca n-am fost
ori ca suntem cuminti
astazi imbatranind
ne e dor de parinti”

…Dar..la “cestiune… Tata muncea din greu 10-12 ore pe zi…Ne-a “pacalit” cu o gaselnita…”Mai.copii! Cititi voi poetul X,alegeti 3 poezii si ni le recitati parintilor la sfarsit de saptamana…”.
Genial de simplu,nu? Citeam pe rupte…Sa sustinem show-ul!

Atunci am aflat printre altele ca:
“Guerlaine a botezat parfumul
cules din cupele de crin
cu numele necunoscutei boeme sau aristocrate
in ale carei plete blonde decolorate sau pudrate….”

Mi-a placut…Cartea!

Adevarat…Mi-a placut! Limba romaneasca are  multe  intelesuri asa ca e  necesar  sa ne  explicam. Mi-a placut  sa citesc. Am doi frati mai mari,asa ca am invatat sa c itesc la 5 ani.. Sunt fericit ca nu m-am plictisit nici pana acum cand am 47 de ani “vechime”in domeniu… Acum 30 de ani in ziua premergatoare casatoriei am obtinut “Un veac de singuratate” de G.G Marquez.Superba.. Am stat  aproape toata noaptea  si am terminat-o…A doua zi ,la nunta eram …”usor ” somnolent si mai putin volubil si coerent in discurs… Deeh, emotiile..si-or fi spus nuntasii…Azi, dupa trei decenii ii spun unuia din baietii mei ca a aparut o oferta a unui cotidian de a-si insoti ziarul cu carti din Biblioteca Pentru Toti….Aceasta  colectie a editat  cu  decenii in urma toti  clasicii romani si  straini! Statul comunist cu toate idioteniile de gandire si fapta le vindea cam  la pretul momentului a unei halbe de bere… Am  “devorat” sute de carti astfel..Seara,tarziu mama venea sa ne stinga lumina si sa ne oblige sa  lasam cititul…Vacantele…de vis..la tara cam in stil Rousseau le petreceam refugiat in fan dupa alergaturi,scaldat etc citind!     Acum..Acum fiul meu ma intreaba ce vreau sa fac cu colectia si  opineaza ca e total inutil demersul preconizat…Ar fi practic exclus  sa  citesca clasici,bla,bla…Bun,stiu ce ziceti! Ca aveti net…Ca luati informatia predigerata…Ca sunteti pragmatici…Ca se pare ca noua,celor “mai vechi”nu ne-a folosit prea mult lectura… In  buna parte adevarat… Si totusi…  farmecul inefabil al  lecturii este de neegalat…Credeti-ma…Astept sa ma “mitralieze” tanara generatie…Sunt aici…Citesc ceva….

DE VIRO DECREPITO…

Ma  reintorc…Asa  am  promis.Nu spun cui.Persoana importanta,vorba  lui  Caragiale…!Si  o sa  va spun ce  am  facut azi…Pe  langa cele  cotidiene,rutina,am descarcat ( mai,sa  ne  intelegem nu  sunt  tare  in “termeni”..) un  curs de  specialitate de pe  un  site.Bun!Si? Pai l-am si printat..! Bun! Si? M-am  inscris  sa sustin un test din  cuprinsul materialului..! Incepe sa fie ciudat,dar..Bun! Si? Desi testul  e  programat peste  2 saptamani m.am apucat  sa-l citesc…Ai  ramas  mut? Bun,continui ,eu..!Si  am  constatat  ca  imi  face  o  placere imensa,ca  ma  face  fericit…Asa  de  putin imi  trebuia..?Sunt  intr-un echilibru  extrem de  fragil….scartai  din  toate..si  pe  toate  planurile..!  Si..Ma  gandeam..Am  copii..Am  sadit pomi..N-am construit  case…Si  din  noianul de  ani si  din  stralucita pleiada  de  dascali  pe  care  am  avut  privilegiul  sa-i am…l-am auzit pe Dn profesor Tita  Aurel: “Un  batran,planta pomi…Si  au  ras  de el..L-au  intrebat  pentru  cine…” V-ati prins acum… Ma opresc…”Cel Rau”imi sopteste ranjind la ureche:”DE  VIRO DECREPITO ARBORI INSERENTI”…DE VIRO DECREPITO…DE VIRO..

WHY?

       Cand  iesi  din  casa la  mine,aici  la  munte,ce  faci?  Te  uiti  in  jur…Spui  “buna dimineata  Soare” ( era  un banc…vi-l  spun  eu..)….Apoi  te  mai  minunezi  inca  o data de  Frumusetea  din apropiere..de Liniste..II  multumesti  lui  Dumnezeu  ca  ti-a mai  dat  inca  o  zi…Si  totusi…Pe  gardul “din  spate” am  scris mare  WHY?…Sa  nu  uit! Sa  ma  intreb  si  mai  ales ,pacatosul  de  mine,  sa-L intreb in  continuare: WHY ? Si  acum  am  o  problema grea…Un  pomisor incearca  sa  acopere  intrebarea…!Sa-l  cert? Nu  pot..E  si  visin..Sa  fie  un  semn?  Sa  ma resemnez?  Sa  nu  mai  repet  zilnic: WHY ? why? wh…

Amaratii…( ?!)

Ma provoca, vorba marelui Amza, ma provoca ma, un baiat tanar ma, istet, dragut…isbutit..calculat!  Si  stii  ce spuse ma? Stii ce spuse…? Ca baietii astia care pierdura ma, care  pierdura, la  fotbal…vai  de  capul  lor, fura tavaliti in iarba ma, ca fanul nu l-au  facut…acesti baieti zise tanarul sunt slabi si  amarati…si  se intreba mai, stii ce se intreba asta micu? Au fost “nenea” fotbalistii si buni candva…ma si m-am gandit ma, m-am gandit…facui ma efortul asta ma…si stiti ce-i spusei copilului mai, stiti ce-i  spusei…mai?
Am avut oarece fotbal cand baietii jucau si ei pe o aprobare de aro, pe o garsoniera, pe o  butelie  de  aragaz, pe cont deschis la bodega din colt, de frica tovarasului secretar prim sau adjunct….
Ce vreau sa spun ma copii, ce vreau sa spun..?
Amarati mai si noi, amarati mai…oameni de bacsisuri marunte…incapabili de mobilizare, de anvergura, de  profesionalism…ne taram mai, ne mai spunem ca sa ne scuzam ca suntem sub vremi( cronicarul  dixit ), ne repetam crezul nostru:las ca merge si asa… dar stiti ce?
Prea multa atentie le strica mai,  le strica,…gata , sa incheiem ma, sa incheiem…cu  cantec  ma, cu  cantec…si sa ne pastram la nivelul ”eroilor” sa urlam:”pe ei,pe  ei, pe m….lor”  si  #$#% dinamo! Asa  mai….

VAE VICTIS ?

GATA  .DOMNULE!  MA  APUC  SA SCRIU… ASA  V.AM  AMENINTAT…

DOMNILOR,AM PIERDUT!  SUNT  INVINS! DE  CINE? SUNT  INVINS  DE ” ETERNA SI  FASCINANTA ROMANIE”…SA  MA  ALIN  CU  SPUSELE  CA GLONTUL  PATRIEI  E  DULCE  CA  MIEREA..AIUREA! SI  CAT  AM  IUBIT-O…SI  CAT  AM  MUNCIT  PENTRU  EA..SI  AM SUPORTAT  ORICE  DE  LA  EA CA  DE  LA  O IUBITA  CAPRICIOASA!DE  LA  VARSTA  DE  5 ANI  I-AM PUS  TOT CE AM  AVUT  MAI  BUN PE  ALTAR!  M-AM  LUAT  DUPA  CIMILITURA  ACEEA DE  PE  PERETI”INVATATI INVATATI  INVATATI”( LENIN-PENTRU  GENERATIA  PRO…)SI  AM  INVATAT  DOMNULE…..SCOALA  PRIMARA.LICEU,FACULTATE,MEREU  PRINTRE  PRIMII…BINE  E SA  FII  MEREU  IN  FRUNTE (  VA  ADUCETI AMINTE. .?) NU-MI  TREBUIA  NIMIC!  STIAM  SI  IMI  SPUNEAM  PERIODIC:”TINERE  AVEREA  TA  E  TARA”.MA  CONSOLAM  IN  RARELE MOMENTE  DE INDOIALA CU  IDEEA  CA”FIE  PAINEA  REA  SAU  BUNA DUNAREA  NE  ESTE  MUMA”…CE  FRUMOS..CE  DUIOS..ERAM  BUCURESTEAN…ERAM  A DOUA  GENERATIE  “INCALTATA”  DIN  FAMILIE!OFAMILIE  DE  OAMENI  ASEZATI  SI SI  TEHNICIENI  DE  VARF  IN  DOMENIILE  IN  CARE  PROFESAU1 in  1987  SATUL  DE  CAPITALA  SFARSITULUI  DE  VEAC  COMUNIST AM  PLECAT  LA  TARA…APOSTOLAT  CURAT,FRATE! IN  1989  AM  SPERAT…  AM  FOST  OPTIMIST..L-AM  INJURAT  PE  BRUCAN  PENTRU  CELEBRA  PROFETIE!NAIV  CA  STRUCTURA  AM  IGNORAT STRIGATELE “NOI  MUNCIM NU GANDIM”  SI “MOARTE  INTELECTUALILOR” EEHH! ,MI-AM ZIS..SUNTEM  PATIMASI..O  SA  TREACA.. O  SA  UITAM.. RAU  AM  FACUT!CONFORM  OBISNUINTEI  M-AM  INHAMAT  LA  MUNCA!MI-AM  SPUS  SA  PARTICIP  SI  EU  LA EDIFICAREAUNUI  NOU  SISTEM PE CARE  IL  COSIDERAM  SI  IL  CONSIDER  INCA MAI  BUN  DECAT  CEL  COMUNIST…OOHH!  AM  TRAVERSAT  DESERTUL  DESCULT…SE  ZICE  CA”VESNICIA  S-A NASCUT LA  SAT”..AIUREA  MAI  COPII..POVESTI  DE  ADORMIT  MITURA  VORBA  LUI  ARGHEZI(  SCRIITOR,DRAGILOR..)CANDOARE,PURITATE…HAIDA DE ..LITERATURA  MOSULE…POATE  PRAGMATISM  LA  MAXIMUM  VREI  SA ZICI..POATE  BLESTEMUL  PAMANTULUI SI  AL  IUBIRII( MAI,SA  STITI  CA  LA  TARA  L-AM  INTELES  SI L-AM “TRAIT”  PE  REBREANU…DAR  SA  SCURTEZ…  CE.I  MULT  NU-I  BUN… VROIAM  DOAR SA-L  EXPLIC PE”BUCURESTEANUL DIN  PROVINCIE”…DUPA  20  DE  ANI  NU  POT  DECAT  SA  SPUN CA  AM  FACUT  PRECUM  CRONICARUL…”SEZUM  SI  PLANSEM”…SI  MI-AM  ARUNCAT  OCHII  INLACRIMATI  IN  JUR;;TARA  SE  BECALIZA..SE  NASTEAU” GLORII  PE  STRADA  SI  LA  USA  CAFENELEI” (  GOLDEN  BLITZ  E  CAFENEA  MAI…?) OAMENI  DIN  TOPUL  POPULARITATII  NATIONALE  MA  LAMUREAU  CA  DACA  NU  AM  CITIT  “ALMANAHE” SUNT  CA SI  ANALFABET…IN  JUR  VID…SI  HAOS…IN  JOS  PUTRED..IN  SUS JALNIC!  SI  ATUNCI  AM  ZIS:AI  PIERDUT,PLEACA!  UNDE,NEBUNULE ?  TOT  INAINTE!  ASA  AM  FOST  INVATAT  IN  COPILARIE.  POATE ,NAIVUL DE  MINE,AM  SA.MI  REGASESC IUBIREA  ETERNA,ROMANIA!SI..POATE..UNDEVA..  CANDVA..VA  FI  MAI  BINE…